-
Posts
1284 -
Joined
-
Last visited
-
Days Won
137
Content Type
Profiles
Forums
Events
Articole
Media Demo
Everything posted by FiveThreeFive
-
e39 Probleme pornire bmw e39 525d 2.5tdi
FiveThreeFive replied to Kevin29's topic in Probleme tehnice si rezolvari Seria 5
@Kevin29 Si din acest motiv am sugerat sa cauti si sa analizezi schema electrica a masinii. Nu stiu exact cum actioneaza EWS la un E39 525d. Este posibil si sa lase demarorul sa lucreze, dar sa taie - de exemplu - alimentarea cu combustibil. Pe de alta parte, daca nu ajunge curent la solenoid, schema electrica te ajuta sa stabilesti cateva cauze probabile. Retine: sfaturile primite pe forum sunt, in general, opinii emise "in orb". Uneori pot fi utile. Alteori, nu. Dupa ce rezolvi problema, ar fi util sa revii si sa descrii aici atat cauza cat si solutia. -
e39 Probleme pornire bmw e39 525d 2.5tdi
FiveThreeFive replied to Kevin29's topic in Probleme tehnice si rezolvari Seria 5
Cu un aparat de masura, sau cu un bec de control, verifica daca solenoidul demarorului primeste curent atunci cand invarti cheia sa porneasca. In prealabil, cauta schema electrica a masinii si identifica circuitele. - Daca nu primeste curent, atunci probabil de vina este sistemul EWS (Electronic immobilizer). - Daca primeste, atunci probabil solenoidul / demarorul este defect. Daca este accesibil, bate usor cu un ciocan in solenoid / demaror, in timp ce cineva tine cheia sa porneasca. Vezi daca se schimba ceva. Ai grija cum bati, sa nu faci un scurt-circuit. -
De unde ai cumparat masina? Coincidentele exista si sunt parte a vietii. Pe de alta parte, In anumite situatii ele sunt cel putin dubioase. Daca esti absolut sigur ca acel zgomot nu exista anterior schimbului de ulei, ar trebui sa ai macar o discutie cu fostul proprietar, pe acest subiect. Daca iti pregatesti dialogul cu atentie, din atitudinea lui in timpul discutiei ai putea deduce daca a fost un defect cunoscut - deci o vanzare "premeditata", sau nu. Aceasta nu inseamna ca ai sanse sa obtii vreo compensatie de orice fel, dar este social echivalent cu a informa autoritatile asupra unui act de vandalism, sau nu.
-
Batalia touringurilor: Alpina B3 vs. BMW M3 vs M340i vs M340d
FiveThreeFive replied to Romulus's topic in BMW Autobahn
Asa este. Cu singura observatie ca E36 se pare ca fost un usor regres in materie de siguranta, in comparatie cu E30. -
Batalia touringurilor: Alpina B3 vs. BMW M3 vs M340i vs M340d
FiveThreeFive replied to Romulus's topic in BMW Autobahn
Foarte interesant. Este uimitor cat de grele sunt masinile moderne: M3-ul din testul de mai sus cantareste 1865 Kg. Hiperinflatie de putere si greutate. Intr-o anumita masura, este de inteles de ce un M3 E30 (toate sunt deja vechi de mai bine de trei decenii) in stare tehnica foarte buna se vinde acum la un pret similar, sau chiar mai scump, decat un M3 nou. O fi avand el doar 200-220 CP, dar cei ~700 Kg mai putin (!!) au un cuvant de spus asupra dinamicii, atunci cand mergi cu masina in orice alt scenariu decat pedala de acceleratie la fund pe pista unui aeroport. -
e83 Recomandare marca piese articulaitie
FiveThreeFive replied to Bucur's topic in Ingrijire si intretinere
Poti pune pe lista si TRW. Din pacate, calitatea de alta data nu mai exista, la niciun producator de piese. -
apocalipsa electrica Countdown to Extinction
FiveThreeFive replied to FiveThreeFive's topic in Opinii si editoriale
https://edition.cnn.com/2024/01/11/business/hertz-tesla-selling/index.html Hertz is selling 20,000 electric vehicles to buy gasoline cars instead.- 3376 replies
-
- 1
-
-
- electric
- electric cars
-
(and 2 more)
Tagged with:
-
apocalipsa electrica Countdown to Extinction
FiveThreeFive replied to FiveThreeFive's topic in Opinii si editoriale
https://en.wikipedia.org/wiki/Detroit_Electric https://www.hotcars.com/why-henry-ford-wife-drove-electric-car-in-1930s/ range: ~ 130 Km; optional, baterii NiFe; viteza maxima: 32 Km/h; Clara Ford, sotia lui Henry Ford, a condus un Detroit Electric model 1914 pana prin anii '30. Impresionant, avand in vedere ca era o masina proiectata cu tehnologia existenta inaintea primului razboi mondial.- 3376 replies
-
- electric
- electric cars
-
(and 2 more)
Tagged with:
-
apocalipsa electrica Countdown to Extinction
FiveThreeFive replied to FiveThreeFive's topic in Opinii si editoriale
Eu am observat ca, in multe situatii, dezvoltarile imobiliare post-Revolutie sunt chiar mai problematice in ceea ce priveste densitatea masinilor si implicit posibilitatile de instalare a suficiente statii de incarcare. Doua exemple: in prima poza de mai jos (doua puncte de vedere, de sus si de la nivelul solului), o "dezvoltare" inca nefinalizata la intersectia centurii Bucuresti cu sos. Pipera; in a doua poza, blocuri finalizate in anii recenti in zona Militari. In ambele exemple, nu observ parcari subterane. Daca exista, cu siguranta sunt insuficiente. In Militari vorbim probabil de sute de astfel de apartamente (intrati pe Google Maps). Ma uimeste distanta absurda intre blocuri (masuratori Google Maps: cca. 11m in primul caz, cca. 15m in al doilea caz, din care trebuie scazute balcoanele!). Nu inteleg cum se gasesc clienti pentru a locui in asemenea conditii. Nici macar blocurile comuniste nu erau construite atat de inghesuit.- 3376 replies
-
- electric
- electric cars
-
(and 2 more)
Tagged with:
-
Ma intreb ce karma o fi avut BMW, de a devenit marca de "reprezentare sociala" a majoritatii smecherasilor din Romania, agresivi, lipsiti de bun simt si de educatie. Oare de ce nu s-au orientat catre alte marci?
-
Am avut si eu un set de DS2500, fata + spate. Nu le recomand pentru drumurile publice. Cand sunt reci, franeaza mai slab decat placutele originale. Iar reci sunt aproape mereu, atunci cand mergi cu masina la drum intins. Cel mai periculos este la o franare de urgenta dupa ce ai parcurs cativa kilometri in regim de autostrada; in primele cca. 2 secunde deceleratia este semnificativ redusa. Apoi se incalzesc si prind foarte bine, dar ai grija ca poate fi prea tarziu. Bonus: au tendinta sa scartaie la viteze mici, cum ar fi prin oras. Intr-adevar, daca le tii calde (ex: un traseu montan parcurs in ritm alert sau trafic de autostrada cu accelerari si franari succesive la intervale scurte de timp), da, franeaza mai bine decat placutele standard. Nu iti supra-estima insa capabilitatea de a le mentine in intervalul de temperatura optim, mai ales daca ai pasageri in masina.
-
@emiliano5 Cred ca din intrebarea ta lipsesc cateva informatii foarte importante. Prima: raportul estimat mers oras / mers in afara orasului. A doua: exista un parcurs zilnic predominant (ex: casa - serviciu) - caz in care ar fi util de stiut distanta si durata, sau vei folosi masina pentru un mix de deplasari aleatorii? In principiu: daca estimezi ca vei folosi masina, ca distanta rulata anual, mai mult de 40% in oras (respectiv mai putin de 60% in afara), si totodata nu vei avea cel putin o data pe luna un drum lung (200+ Km) in regim de autostrada, atunci cred ca poti exclude motorizarile Diesel, desi acestea iti ofera, detasat, cea mai buna economie de combustibil; de asemenea, Diesel-ul este cumva incompatibil cu deplasari frecvente pe distante / intervale de timp scurte (ceea ce, pentru Bucuresti, inseamna tipic mai putin de 15 Km sau mai putin de 1 ora in trafic, per deplasare); dintre motorizarile pe benzina - cu exceptia variantelor hibrid - probabil cea mai buna economie ai obtine-o cu B38B15. Cu 1.5l si trei cilindri, este mult mai potrivit traficului de Bucuresti decat un B48 si totodata este suficient de dinamic la drum intins, in ideea ca nu ai pretentii de cine stie ce dinamica. Din pacate, il gasesti doar pe 318i F30 LCI. Este insa mult mai comun pe Mini sau seria 1/seria 2. Daca bugetul iti permite, atunci subscriu la recomandarea lui @alex230ro de mai sus: aceea de a avea o masina electrica mica de oras, iar seria 3 sa o utilizezi preponderent pentru deplasari la drum intins.
-
@panzi1 O masina care a avut daune - desi nu e in niciun caz o calitate - poate fi uneori un deal bun, dar cu urmatoarele conditii: sa nu fi fost afectate, in absolut niciun fel, elemente structurale: sasiu, praguri, stalpi, subframe-uri si punctele lor de prindere in caroserie, etc. reparatia sa fi fost realizata cu simt de raspundere, preferabil in atelierul unei reprezentante BMW. Inspecteaza cu atentie si cauta urme de rugina (sau initiere de rugina) in zonele reparate; reparatia sa fie abia observabila: aliniere corecta a elementelor reparate, culoare cu nuanta foarte apropiata de culoarea masinii, aplicarea protectiei anticorozive unde este cazul. Gandeste-te ca exista masini noi-noute care, in timpul transportului de la fabrica spre dealer, sufera daune, sunt reparate si apoi vandute drept noi. De asemenea, ia in calcul faptul ca o masina care nu a avut niciodata daune poate fi oricand implicata intr-un accident usor in traficul aglomerat de astazi. Cu alte cuvinte, aceasta "virginitate" este foarte usor de pierdut. Este de dorit, dar nu mai constituie un criteriu fundamental.
-
@marianxb Cred ca este un context dificil si ma tem ca directia nu este deloc favorabila. Piata auto second-hand a trecut recent printr-o perioada atipica, in pandemie si imediat dupa aceea, cand preturile masinilor rulate au crescut enorm - impotriva tendintei uzuale. De vina au fost, in principal, dificultatile producatorilor intr-un moment cand anumite componente nu erau disponibile. Legea cerere-oferta a functionat (ca de obicei) si a dus, brusc si neasteptat, la un El Dorado al vanzarii de masini second-hand. Ma astept insa ca acum si in viitorul imediat sa se intample ceea ce analistii financiari denumesc "corectie". Adica, o scadere accelerata a preturilor masinilor second-hand, pana aproape de revenirea in matca specifica lor. Este posibil ca ceea ce @alex230ro si altii au spus mai sus, anume ca potentialli cumparatori sa astepte momentul psihologic reprezentat de trecerea in anul nou, sa aibe sens. Eu sunt insa putin sceptic. Ponderea acestui factor psihologic in pretul de vanzare, desi exista, este redusa si proportionala cu impozitul in sine - pe care orice cumparator in cunostinta de cauza il cunoaste. Experienta mi-a demonstrat ca o masina valoreaza pe piata second-hand exact atat cat cel mai avid cumparator este dispus sa plateasca pe ea. Inteleg ca este la vanzare de trei luni si ca anuntul nu a creat niciun sales lead cu un bun potential. Concluzia, desi trista si poate brutala, este clara: nimeni nu este dispus sa plateasca pretul solicitat. Sau, cu alte cuvinte, este prea scumpa pentru ceea ce suporta piata in acest moment. Chiar daca pretul solicitat este aparent inferior valorii de "bun simt" al masinii, nu conteaza. Aceasta este realitatea de piata. Posibil sa fie doar un context de moment si, candva in viitorul apropiat, sa apara cumparatorul mult asteptat. Posibil, dar, in lumina observatiilor de mai sus, improbabil. Si mai este o problema: cu cat astepti mai mult, cu atat masina imbatraneste si, in plus, te supune la noi cheltuieli. Nici varianta vanzarii in strainatate nu este neaparat o solutie. Orice masina care a fost rulata in România are, in strainatate, o valoare sensibil mai redusa decat pretul tipic de piata specific acelui model - motivele sunt bine cunoscute. Pe scurt, ai trei directii: reduci pretul pana ajungi la pragul in care incep sa apara potentiali cumparatori seriosi; astepti in continuare o schimbare in tendinta pietei, dar trebuie sa fii pregatit pentru un risc destul de probabil: sa ajungi sa o vinzi mai ieftin intr-un viitor indepartat decat in viitorul imediat; renunti sa o mai vinzi si ii dai un alta utilitate (ex: o pastrezi in familie), daca intr-adevar are sens pentru tine un astfel de scenariu. Succes.
-
apocalipsa electrica Countdown to Extinction
FiveThreeFive replied to FiveThreeFive's topic in Opinii si editoriale
Nu stiu daca au calculat insa si impactul spalarii masinii: consum apa, poluarea apei cu substante chimice de spalare, energie, poluare datorita productiei si intretinerii utilajelor specifice. Nu m-ar mira sa nu fie mai ecologic exact invers: sa circulam cu ele murdare.- 3376 replies
-
- 1
-
-
- electric
- electric cars
-
(and 2 more)
Tagged with:
-
@nitumarius Pe mine unul, m-au impresionat pozitiv mesajele tale. Denota o anumita maturitate si un dram de educatie financiara pe care le intalnesc foarte rar in vremurile acestea, la tineri de varsta ta. La 18 ani lucrezi, desi mergi la liceu; in plus, ai reusit deja sa economisesti 3k€ -> felicitari! Nu am avut timp sa iti scriu mai devreme, dar permite-mi totusi sa vin cu cateva sfaturi. In primul rand, trag concluzia ca ai deja sadita o anume disciplina financiare. Iti recomand sa te tii de ea si chiar sa o dezvolti (citind mai mult pe acest subiect, gasesti o groaza de informatii pe Internet). Disciplina financiara este una dintre conditiile fundamentale de a reusi in viata, alaturi de educatie, seriozitate si comportament civilizat. Sunt cateva motive principale pentru care un om isi cumpara o masina: din stricta necesitate, ca mijloc de deplasare atunci cand alternativele (transportul in comun) nu ofera o solutie practica pentru nevoile sale; din pasiune, atunci cand actul de a conduce si/sau de a intretine o masina ii aduce o anumita satisfactie; ca vector de reprezentare sociala (= cu alte cuvinte si pe româneste: fala). Desigur, deseori aceste motive se combina; este insa important sa determini care este motivul principal, in cazul tau. In situatia #1, renunta la ideea de a cumpara un BMW, cel putin pentru viitorul previzibil. Ai nevoie de o masina cu o fiabilitate recunoscuta, economica si in cea mai buna stare tehnica posibila, in limita bugetului tau. In situatia #2, ai o problema. Multi dintre cei care suntem aici pe forum ne aflam, intr-o anumita masura, in situatia #2. Aproape pentru toti, a avea un BMW reprezinta o cheltuiala peste strictul necesar, posibil o extravaganta, care insa ne satisface o anumita placere in viata. Cu siguranta, a trai viata inseamna si a te simti bine. Principala problema este sa nu treci de limita peste care o masina se transforma intr-un dezastru din punct de vedere financiar. Tind sa cred ca, in cazul tau si in momentul de fata, orice model BMW te impinge dincolo de aceasta limita. Te-as sfatui sa mai acumulezi bani, sa iti iei timp sa studiezi bine subiectul. In fine, ti-as recomanda sa nu investesti niciodata mai mult de jumatate din economiile tale in cumpararea unei masini. De regula, consider ca acest prag ar trebui sa fie de max. 25%-30%, dar tu inca esti foarte tanar si nu ai cine stie ce responsabilitati; poti sa te intinzi un pic mai mult. In niciun caz, niciodata, sa nu ajungi sa fii dator dupa ce cumperi o masina. In fine, daca esti in situatia #3, analizeaza lucrurile in mod obiectiv si schimba-ti conceptul. Niciun BMW cumparat dintr-un buget restrans nu te reprezinta social; dimpotriva. Indiferent de motiv, o masina este mereu o cheltuiala, niciodata o investitie (cu foarte rare exceptii, cum ar fi masinile din colectia dlui Tiriac). La varsta ta, incearca ca prima proritate in a cheltui bani sa fie educatia. Este atat cea mai buna investitie pe care o poti face, cat si momentul optim in viata pentru acest lucru. Incearca sa strangi bani pentru a merge la o scoala cat mai buna si tine-te in mod serios de studii. O buna educatie iti deschide usa oportunitatilor si a unei situatii financiare foarte bune, pentru tot restul vietii. Poate mai bine iti cumperi un BMW (cvasi-)nou peste 5-6 ani, decat un harb acum. Ti-am, trimis in raspunsul de mai sus un link catre ghidul cumparatorului novice de BMW. Vei gasi si acolo cateva idei posibil utile.
-
apocalipsa electrica Countdown to Extinction
FiveThreeFive replied to FiveThreeFive's topic in Opinii si editoriale
Vestea nu e chiar noua, dar suntem aproape de momentul opririi productiei: GM says goodbye to Chevrolet Camaro after 57 years https://www.thestreet.com/automotive/gm-chevy-camaro-discontinued- 3376 replies
-
- electric
- electric cars
-
(and 2 more)
Tagged with:
-
@nitumarius Marius, daca eram in anul 2003, iar masina pe care o doreai era un E30 318i, poate as fi spus ca merita sa incerci. In 2023 insa, nici bugetul si nici modelul pe care il urmaresti nu sunt in regula. Imi imaginez ca esti decis sa-ti cumperi musai BMW si ca nicio argumentatie nu te va convinge ca este o idee proasta. In acest context, tot ce pot sa iti recomand este sa iti iei mai intai permisul si sa impingi bugetul cat mai sus posibil. Iar abia atunci sa studiezi din nou piata. Daca vei fi in continuare dornic de E46 cu motor de 4 cilindri, atunci macar cauta unul cu M43, 318i /118 CP sau 316i / 105 CP. Stai departe de orice fel de motor din generatia N. Vezi si:
-
@AvramAdrian Sunt doua versiuni de E60 520i: model 2003-2005 cu motor M54 de 2,2l, care este un motor cu o buna durabilitate si fiabilitate atunci cand este bine intretinut, cu observatia ca are tendinta de a consuma destul de mult ulei; model 2007-2010 cu motor N43 de 2,0l, care iti poate da dureri de cap serioase - mai ales trecut de prima tinerete, chiar daca a fost bine intretinut.
-
f10 Problemă nerezolvată - cutie de transfer
FiveThreeFive replied to Catalin Smt's topic in Probleme tehnice si rezolvari Seria 5
Este contra-intuitiv ca service-uri certificate BMW din Germania sa nu fie capabile sa diagnosticheze si sa rezolve problema, dar service-uri din Romania sa fie mai competente. Nu e imposibil, dar e bizar. La ce service ai fost in Germania si ce raspuns / solutie ai primit in urma diagnosticarii? -
apocalipsa electrica Countdown to Extinction
FiveThreeFive replied to FiveThreeFive's topic in Opinii si editoriale
Lasand la o parte contraversele legate de Tesla si Musk, pe mine m-a uimit urmatoarea stire, publicata in 08 dec. 2023 (plec de la prezumtia ca nu e fake news. Avand in vedere sursa, sunt motive rezonabile sa cred ca nu este): https://fortune.com/europe/2023/12/07/elon-musk-sweden-labor-union-tesla-court-pension-fund/ "[...] another Swedish court — in a separate lawsuit brought against the Transport Agency — withdrew a ruling favorable to Tesla that had allowed the carmaker to pick up license plates for new vehicles directly from the company that makes them instead of relying on postal workers." Daca inteleg bine, o instanta de judecata a decis ca Tesla are dreptul sa isi ridice sigura (= pe cost propriu) placutele de inmatriculare direct de la producatorul acestora, iar o a doua instanta a anulat prima decizie, zicand ca numai angajatii postei suedeze pot livra placutele. Nu stiu cum vi se pare voua, dar mie imi suna a justitie stramba. Deci posta nu mai livreaza mail ca asa i s-a pus pata, ca sustinere a unora care nu prea au chef sa munceasca (desi asta este job-ul postasilor; sunt platiti sa livreze mail indiferent de expeditor si destinatar). Nu e in regula, dar hai, fie. Insa ca justitia sa ii interzica destinatarului sa isi ridice singur marfa de la producator, suna a dreptate model Coreea de Nord. Doar ca e in Suedia.- 3376 replies
-
- 1
-
-
- electric
- electric cars
-
(and 2 more)
Tagged with:
-
@idrivesystems Si tu, Brutus?! Intrebarea nu pare, ci chiar este proasta. Te rog sa parcurgi topicul-ul de la acest link:
-
e90 Pornire grea
FiveThreeFive replied to Deea11119's topic in Probleme tehnice si rezolvari Seria 3
EGR-ul in ce stare tehnica este? Functioneaza normal? A tost curatat vreodata? -
e46 Caut să rezolv urgent, problemă bmw e46
FiveThreeFive replied to sandu1998's topic in Probleme tehnice si rezolvari Seria 3
@sandu1998 Chiar daca cineva stie raspunsul, nu sunt convins ca este OK sa ti-l comunice pe forum; nici macar prin mesaj privat, cu atat mai putin intr-un topic public. Motivul cred ca este evident. -
@Rotila Ovidiu Incep cu un disclaimer: am zero experienta cu motoare N20. Foarte prosibil sa primesti alte raspunsuri, mult mai competente decat acesta. Nu vad cum ar putea fi antigelul de vina. In primul rand nu ai utilizat o marca noname, iar in al doilea rand a stat in motor doar jumatate de an. Observ ca exista o legatura directa intre fluxul de aer rece prin radiator si temperatura lichidului de racire + a uleiului motor. Cand masina merge (100 Km/h), T<70 gr.C. Cand decelerezi (= "stingi" focul), scade imediat. Cand stai pe loc cu motorul pornit, creste. Aceasta sugereaza ca termostatul circuitului de racire nu inchide cum trebuie. Desi spui ca ai verificat termostatul si era inchis (Map Thermostat:Off), inteleg ca acea verificare a fost prin programul de diagnoza (= o raportare electronica a starii in care ar trebui sa fie), ceea ce nu garanteaza si starea mecanica a lui. Uneori o abordare "clasica" poate oferi informatii mai bune decat diagnoza computerizata. Studiaza circuitul de racire si, pur si simplu, pune mana pe diversele componente ale acestuia (in principal, furtunuri) pentru a vedea ce anume si cat anume ce incalzeste. Daca ai un termometru infrarosu, poti efectua masuratori precise. Este ciudata comportarea ventilatorului de racire, despre care spui ca functioneaza la maxim desi lichidul de racire nu a ajuns la temperatura specifica pornirii acestuia. Ar putea fi doua probleme distincte. Referitor la "ar fi radiatorul mare care e posibil ca s-a fisurat si amesteca antigelul", banuiesc ca te referi la amestecarea antigelului cu uleiul din cutia de viteze, despre care presupun ca este racita prin radiatorul circuitului de racire (ca si la alte BMW-uri mai vechi cu cutii automate). Daca este asa, atunci ar trebui sa gasesti dovezi ale "amestecarii": ori urme de ATF in vasul de expansiune, ori o scadere (chiar si redusa) dar frecventa a nivelului lichidului de racire (care s-ar duce in celalalt circuit). Te rog sa ne tii la curent cu evolutia, si mai ales cu rezolvarea problemei.