Poate dura chiar mai mult. Depinde de masina. Trebuie facute o multime de operatii pregatitoare si o alta multime de operatii dupa. Golit intalatia de racire, eventual si uleiul. "Cosit" tot ce e prin zona chiulasei, electric si mecanic. Demontat capac culbutori. Demontat rampa de injectie. Demontat galeria de admisie. Demontat galeria de evacuare. Demontat distributia cu tot ce tine de ea plus alte anexe de pe acolo, cum ar fi celelalte curele, vascocuplul .... Acum se poate scoate chiulasa, se curata vechea garnitura. Se spala si se curata ce mai e prin zona. Se inspecteaza toate piesele pentru depistarea unor eventuale defecte ascunse. Se pune la loc chiulasa cu noua garnitura si se strange la cuplu. Se monteaza si se pune la punct distributia. Daca e cazul se regleaza jocul la supape. Se monteaza tot ce s-a mai demontat in prima etapa. Se completeaza cu antigel si eventual ulei. Se porneste motorul. Se urmareste functionarea corecta, se cauta eventualele pierderi de lichide. Se aduce motorul la temperatura de regim si se mai face o verificare. Cam asta ar fi in mare. Se poate face la plezneala si in 2 ore probabil, dar facuta meticulos operatia poate dura 3-4-5 ore. Asta in cazul fericit ca totul decurge perfect si nu apar probleme neprevazute. Si problemele nepravazute pot fi multe : un colier care nu strange bine si pierde lichid, o pana de contact, o garnitura naspa, etc.