Jump to content

Recommended Posts

Nu am insinuat nimic, departe de mine gandul. Nu a fost o invitatie la flame. Sint de acord cu bibilitul masinii, eu insumi daca as avea posibilitatea as face-o. Dar Alex are saptamanal ceva de reprosat celor din service, semn ca trece saptamanal pe acolo. Asta vroiam si eu sa aflu, de ce asa des? Am inteles, flansa aia e consumabil, dar elicea cazuta langa radiator nu e. Si asta s-a intamplat cu o saptamana...doua in urma. Si alte cate a mai povestit, mi-e greu sa mi le aduc aminte acum si nici nu are relevanta prea mare pentru topic. Dar daca Alex ar aduna intr-un alt topic toate problemele, cauzele lor, modul in care s-au rezolvat, ca un jurnal cum ziceam, fara patimi, doar filmul evenimentelor crezi ca ar strica? In fond am mai vazut cateva asemenea jurnale, Zixx parca avea unul, cineva cu X3, etc. Probabil ar mai putea fi si altii. Asta ar fi o sectiune foarte citita zic eu si utila. As putea incepe chiar eu, dar am un e39 diesel de vreo 3 luni si ceva, cumparat second, primul meu BMW, deci nu stiu cat de mult intereseaza pe cineva asa ceva. :) Dar la masinile noi sau cele de colectie cred ca am putea descoperi lucruri foarte interesante.

176212[/snapback]

 

Alex se si plange ca o baba :) exagereaza...la varsta lui... :blink:

Link to comment
Share on other sites

  • Replies 117
  • Created
  • Last Reply

Top Posters In This Topic

Alex se si plange ca o baba :D exagereaza...la varsta lui... :)

176253[/snapback]

 

:) , varsta mamaie varsta :)

 

@avlad - nu am avut probleme mari din cauza masini ci din cauza mecanicilor incompetenti. faza cu elicea tot din cauza lor, si tu va trebui sa ii schimbi role curele si iti vor da jos elicea pt asta asa ca vezi cum o pun la loc :blink:

Link to comment
Share on other sites

  • 6 months later...
inseamna ca suferi tare pentru masina aia :) nu ai precizat de care carnet, de elev, de student, de conducere? :)

tu esti fenomen, cum naiba sa nu mergi pe piatra cubica cu masina? da' ce pateste? se rusineaza? sau iti e frica ca iti fuge spatele ca ai BMW? :) asta ca apropos la ce ziceau unii ca BMW-urile sunt dificil de condus in conditii de aderenta slaba.... da ma, slabe masini BMW-urile astea :blink:

 

ca ziceati ca va iubiti masinile (nu, CU masinile :) ) si eu sunt la fel, o gadil peste tot, tot tipicar deci, tot atent... si tineti cont ca pana acum nu am avut BMW, pai cand oi avea cred ca in fiecare dimineata o mangai pe emblema  :)

 

hai ca de la reclamatii si nervi am ajuns la glume si distractie, se vede ca romanului ii trece repede... dar poate ar fi bine sa facem o sesizare comuna catre BMW AG, mai ales cei care au patit-o... macar poate ii trag nitel de urechi pe astia de la AB sa-i aduca cu picoarele pe pamant... vorbeam azi cu cineva care vinde Audi si zicea ca ingamfati mai mari ca aia de la AB nu a vazut in viata lui, btw tipul e fan inrait BMW si tocmai de aia il enerva fenomenul...

176176[/snapback]

 

Salut baieti!

 

Azi este prima mea zi pe acest forum si subscriu deja la petitie sau la alte reclamatii. Cei de la AB sunt...petarde, chiar si pentru reparatii pe asigurare. Din fericire nu au stricat prea multe la mine: un maner usa stanga spate si o aparatoare de noroi pe aceiasi parte. Ma duc la Augsburg Colentina unde am niste prieteni si poate ma vor ajuta ei.

 

Dar vreau totusi sa fac o reclamatie sau ce altceva se poate...Se vorbeste deja mult pe acest subiect dar nu vad nici o rezolvare...

Edited by colanusus
Link to comment
Share on other sites

Aici barfim, nu primim reclamatii :blink:

Reclamatiile se fac direct la AB. Daca e vina lor mergi din nou si cere-le sa rezolve ce au de rezolvat. E aiurea ca ei sa strice si sa mergi sa platesti sa repari in alta parte ce au stricat ei.

Daca tot nu se rezolva poti apela la OPC.

Link to comment
Share on other sites

Aici barfim, nu primim reclamatii :blink:

Reclamatiile se fac direct la AB. Daca e vina lor mergi din nou si cere-le sa rezolve ce au de rezolvat. E aiurea ca ei sa strice si sa mergi sa platesti sa repari in alta parte ce au stricat ei.

Daca tot nu se rezolva poti apela la OPC.

268560[/snapback]

 

 

aha...de fapt nu barfim ci....PLANGEM....asa cum spune si topicul :):).

 

Cat despre OPC tot de aici am aflat ca....nu prea fac mai nimic. Oricum nu am primit sa semnez cererea de despagubire din partea lor. Ce zici? Am sa o semnez sau nu???? Asiguratorul mi-a confirmat ca fara acordul meu ei nu vor face plata. Asa ca incep deja ...negocierile...

Link to comment
Share on other sites

Ti-au dat masina fara confirmarea platii ?

268781[/snapback]

 

DA. Masina a fost dusa la ei in 09.07.2007 si in 31.07 nu era inca gata. M-am dus sa ma cert cu ei si am obtinut o semnatura si stampila pe comanda din service cu o data fixa de ridicare a masinii.

 

M-am dus in acea zi si au aparut alte probleme.....vezi mai sus :blink::) asa ca s-au scuzat si mi-au spus sa revin.....dar mi-au dat masina. Eu ma duc acum la Augsburg si imi fac micile reparatii pe banii mei iar acordul meu pe despagubire....mai negociem :):)

Link to comment
Share on other sites

hai sa va povestesc si eu o intamplare din culisele service BMW. in iarna 2005-2006 m a lasat in plin centrul orasului EWS-ul. "toate bune si frumoase",vine un amic,ma tracteaza,ma duce acasa si mi zice ca ne vom uita a2-a zi,este posibil sa fie de la alarma. n a fost,clar. iau masina,bineinteles tractata,ma duc la un tester... acolo bani luati degeaba: tipului i a aparut de 5 ori DME COMMUNICATION ERROR. imi zice ca sunt 2 posibilitati: cipul din cheie sau EWS-ul." du te comanda l,te intorci knd il ai si o rezolvam",zice tipul. ma duc la bavaria sa l comand... acolo surpriza,nu se uitau la mine pt ca nu am venit cu masina. "vino domnule cu masina sa o vedem si noi". ziua urmatoare tractez iar masina,ma duc la service,n au vrut sa mi bage masina in service pt ca aveam capacul din stanga volanului desfacut,mi au dat si o explicatie plina de entuziasm: "nu putem lua masina cu capacul acesta desfacut,daca masina este furata".... masina fiind pe numele meu.... ma pun in genunchi ii inchid capacul la loc si in sfarsit imi baga masina in curtea interioara. sunt chemat in receptie,mi i se face foaie de service. ma intreaba daca exista si a 2 a cheie la masina,le am spus ca nu pt ca am pierdut o,imi zice ala de acolo: "imi pare rau atunci este greu sa dam un rasp,tre sa va comandati totul kit-ul,set yale,3 chei,EWS-ul"....total 570 euro+transport. mi a cazut fata,am zis nu,merg la risc si comand doar EWS-ul. dau avans jum din suma si imi zice ca in 10 zile vine piesa. plec,ma duc la un amic la service,ii povestesc si mi zice ca EWS-ul vine de acolo invatat,cu codul deja introdus. plec si de acolo. dupa 10 zile revin la bavaria,imi vine piesa,ma duc o iau,fug intr un suflet acasa,o pun pe masina,dau cheie,nimic..... sun la bavaria pt montaj,mi i se spune ca nu au decat un singur electrician si este domnule foarte ocupat,le am zis ca le aduc masina si o proptesc in fata portii lor si ca nu plec pana nu i masina gata. tractez iar masina logic,ma duc in receptie,vb cu tipul si imi zice sa astept. stau 15-20-30-45 min nu mai venea omul,ma apucasera crizele,eram nemancat,nespalat,bla-bla. vine intr un final si mi zice:"avem o mare problema,nu se gaseste piesa in magazie",ma bufneste rasul si zic" nici nu ai cum sa o gasesti,este la mine in buzunar". P.S.: cel care mi a deschis comanda,a uitat sa o inchida,de unde problema,piesa aparea ca fiind in service. imi vad masina in service,cineva repara la ea. eram fericit. dupa aprox 15 min sunt chemat. "stimate domnul,problema d-voastra s-a rezolvat,masina merge,dar.... mai avem o problema" ma innegresc tot. RASPUNSUL: a ramas un fir in aer pt ca cei de la BAVARIA nu aveau cositor.... ca asta i povestea.... SUGESTIE: duce ti va la orice service pe kre il cunoasteti voi sau recomandat,uitati de reprezentanta..... e doar numele,oamenii sunt de rahat. Bafta tuturor!
Link to comment
Share on other sites

tot. RASPUNSUL: a ramas un fir in aer pt ca cei de la BAVARIA nu aveau cositor.... ca asta i povestea.... SUGESTIE: duce ti va la orice service pe kre il cunoasteti voi sau recomandat,uitati de reprezentanta..... e doar numele,oamenii sunt de rahat. Bafta tuturor!

269174[/snapback]

 

 

De unde a ramas un fir in aer? :)

EWS-ul nu se conecteaza la mufa si...gata? :blink:

Link to comment
Share on other sites

Am initiat acest topic acum ceva timp cand am patit-o...reviziile le fac unde pot...dar am ramas cu masina in drum si iar la mana AB.

 

Eroarea"System injection fuel". Sun prietenii, toti la fel pompa de motorina.

Platforma la poarta la Bavaria, fisa de service Joi la ora 16 cand m-am prezentat cu mentiunea maine intra la disgnosticat, daca avem piesa cel tarziu luni iese masina, daca nu 7 zile pana vine piesa.

Am inghitit in sec si m-am pregatit sufleteste, daca tot sta la voi zic, faceti si o revizie - filtre, ulei. Am plecat sa imi iau celaalta masina cu gandul ca am de asteptat.

 

Prima parte.

 

Acum vine surpriza.

 

Vineri ora 12 - suna AB e gata masina.

 

Nu imi vine sa cred intreb daca a fost o siguranta ceva...NU, factura ma elucideaza, pompa, litrometrul plus filtrele si uleiul.

 

Pana aici multumesc frumos. (Si nu sunt angajat AB)

 

Partea a 2-a.

La 3-4 zile un prieten mai perspicace zice...misroase a motorina...eu zic "nu cred ca e de la mine", plec a doua zi se repta afirmatia lui, ridic capota, baltea motorina pe filtru si scurgea pe caroserie. Norok ca nu sunt benzinar luam foc cu garantie la manopera.

 

Am revenit la AB fara programare, fara fisa de service s-a rezolvat in 10 minute. O fi fost cineva cu musca pe caciula???

 

 

Concluzia mea.

Ceva s-a miscat acolo din punct de vedere numeric al angajatilor din service. Pentru asta felicitari.

Mai ramane calitatea care o pretindem noi cei ce platim factura de produse si servcii. Aici mai au de lucru.

 

Sunt curios daca sunt o exceptie sau au facut o regula cei de la AB cu serviciul rapid???

Link to comment
Share on other sites

Am schimbat recent basculele fata, bucsele , toate operatiile facute de mine pana in prezent.....nu a pus mana nici un mecanic...Toate bune si frumoase , merg la reprezentanta in Tg.Mures , Autotransilvania se cheama (aveam drum incolo si am zis sa incerc) , surpriza : -intreb daca e posibil sa-mi regleze directia , tipul de acolo se uita la mine si zice sec : NU ! , doar atat. Insist si intreb de ce nu se poate , simplu : nu au stand si aparatura necesara pentru geometria rotilor. (Ma intreb ce garantie pot oferii unui cumparator de BMW , aveau expuse ultimele modele de 3-ar si 5-ar , daca in garantie se strica o piesa din sistemul de directie , capat de bara , pivot , bucse.....cum regleaza directia dupa schimbare ??) Acelasi lucru si la Contempo Brasov. Asa ceva nu poate fi acceptat , am reglat directia in Roma la un service , mai toate peco-urile aveau stand de directie si vulcanizare , jante aliaj , anvelope noi.....
Link to comment
Share on other sites

Am initiat acest topic acum ceva timp cand am patit-o...reviziile le fac unde pot...dar am ramas cu masina in drum si iar la mana AB.

 

Eroarea"System injection fuel". Sun prietenii, toti la fel pompa de motorina.

Platforma la poarta la Bavaria, fisa de service Joi la ora 16 cand m-am prezentat cu mentiunea maine intra la disgnosticat, daca avem piesa cel tarziu luni iese masina, daca nu 7 zile pana vine piesa.

Am inghitit in sec si m-am pregatit sufleteste, daca tot sta la voi zic, faceti si o revizie -  filtre, ulei. Am plecat sa imi iau celaalta masina cu gandul ca am de asteptat.

 

Prima parte.

 

Acum vine surpriza.

 

Vineri ora 12 - suna AB e gata masina.

 

Nu imi vine sa cred intreb daca a fost o siguranta ceva...NU, factura ma elucideaza, pompa, litrometrul plus filtrele si uleiul.

 

Pana aici multumesc frumos. (Si nu sunt angajat AB)

 

Partea a 2-a.

La 3-4 zile un prieten mai perspicace zice...misroase a motorina...eu zic "nu cred ca e de la mine", plec a doua zi se repta afirmatia lui, ridic capota, baltea motorina pe filtru si scurgea pe caroserie. Norok ca nu sunt benzinar luam foc cu garantie la manopera.

 

Am revenit la AB fara programare, fara fisa de service s-a rezolvat in 10 minute. O fi fost cineva cu musca pe caciula???

Concluzia mea.

Ceva s-a miscat acolo din punct de vedere numeric al angajatilor din service. Pentru asta felicitari.

Mai ramane calitatea care o pretindem noi cei ce platim factura de produse si servcii. Aici mai au de lucru.

 

Sunt curios daca sunt o exceptie sau au facut o regula cei de la AB cu serviciul rapid???

269601[/snapback]

 

 

Esti o execeptie care confirma regula. Sunt pe langa in toate privintele.

 

Oricum am vesti noi. La asigurator mi-au ajuns factura si cererea de despagubire cu acordul meu semnat in fals. Automobile Bavaria a trimis acele acte falsificand semnatura mea. Asiguratorul s-a autosesizat, am fost chemat, am luat la cunostinta si ma facut plangere penala.

Bineinteles de aici incolo politia si alte organe abilitate isi vor face datoria. Poate dau o fuga si la o revista de specialitate...Nu am cuvinte pt. ce mi s-a intamplat dar ma bucur ca au gresit fatal de aceasta data.

Link to comment
Share on other sites

Esti o execeptie care confirma regula. Sunt pe langa in toate privintele.

 

Oricum am vesti noi. La asigurator mi-au ajuns factura si cererea de despagubire cu acordul meu semnat in fals. Automobile Bavaria a trimis acele acte falsificand semnatura mea. Asiguratorul s-a autosesizat, am fost chemat, am luat la cunostinta si ma facut plangere penala.

Bineinteles de aici incolo politia si alte organe abilitate isi vor face datoria. Poate dau o fuga si la o revista de specialitate...Nu am cuvinte pt. ce mi s-a intamplat dar ma bucur ca au gresit fatal de aceasta data.

269664[/snapback]

 

 

 

Asta tare as vrea sa aud cum se termina.

 

 

Legat de povestirea mea...am bifat cererea sa regasesc piesele schimbate in portbagaj...ei bine nu au fost acolo.

Sa nu va povestesc ce am fost tentat sa imi inchipui...

Link to comment
Share on other sites

Oho, asta-i groasa de tot :blink: Eu zic sa lasi politia in pace sa-si faca treaba lor, iar tu cauta un avocat si arde-i.

269669[/snapback]

 

 

Pai asta am si facut. Am vorbit cu avocatul meu si vedem ce putem scoate. Oricum plec in concediu si ma intorc peste 10 zile. Cat despre ce face Asiguratorul pe partea lui....acest lucru nu este treaba mea. Clar este ca nu-i vor mai face plata pana cand nu zic eu ca este OK.

Link to comment
Share on other sites

Guest poleposition

@MAS si eu sunt patit, nu la Auto Bavaria, la alt service, poate si din prostia mea ca nu am cerut sa vad ce au schimbat la masina.

 

In fine, paguba mea este de 39 milioane lei. Nici una din piesele scrise pe factura nu mi-au fost schimbate. Asta am aflat dupa un an....

 

Sper sa se inteleaga ceva din poza.

Link to comment
Share on other sites

Fratilor! Luati-va piesele si faceti montajul intr-un service unde va lasa sa stati LANGA masina, fix in ceafa mecanicului, ca sa vedeti ca operatiunile care se fac sunt exact cele care trebuiesc facute si ca nu ramane nimic nepus la loc si ca tot ce trebuie se schimba etc.

271126[/snapback]

perfect de acord cu tine aici :blink:

Link to comment
Share on other sites

Si eu am avut o problema si am apelat la Bavaria Baneasa DN1. Modulul de lumini nu functiona cum trebuie, cand porneam motorul se aprindeau si farurile, dupa 3 ore la Bavaria mi-au spus ca nu se poate repara sau reprograma sub nici o forma. I-am intrebat daca un modul SH ar rezolva situatia si mi-au spus 100% ca nu iar un modul nou ar costa 700 euro. Neadevarat !!! Am pus un modul SH de la alta masina si farurile si-au revenit . Deci .....vor sa scape de clienti cu usurinta sau pur si simplu nu stiu .
Link to comment
Share on other sites

Si eu am avut o problema si am apelat la Bavaria Baneasa DN1. Modulul de lumini nu functiona cum trebuie, cand porneam motorul se aprindeau si farurile, dupa 3 ore la Bavaria mi-au spus ca nu se poate repara sau reprograma sub nici o forma. I-am intrebat daca un modul SH ar rezolva situatia si mi-au spus 100% ca nu iar un modul nou ar costa 700 euro. Neadevarat !!! Am pus un modul SH de la alta masina si farurile si-au revenit . Deci .....vor sa scape de clienti cu usurinta sau pur si simplu nu stiu .

271156[/snapback]

no offence..dar mi se pare justa atitudinea..nici un service autorizat nu iti va monta o piesa SH pe masina... nu iti poate oferi garantie la manop si nici la piesa..este normal sa nu incurajeze utilizarea unei piese SH care poate genera si alte def..(si pe urma tot la ei te duceai sa ceri socoteala..)..ca ti-ai pus tu pe "barba ta" si a mers...f bine, dar niciodata sa nu te astepti ca un dealer sa adopte astfel de proceduri..

Link to comment
Share on other sites

Eu consider ca este strigator la cer sa nu ti se ofere un bun pentru care ai platit, ba mai mult, sa ti se refuze predarea bunului respectiv din cauza incompetentei angajatilor de acolo. Eu sincer m-am saturat definitiv de ei. Este a doua oara cand imi creeaza probleme si nu sunt in stare nici macar sa duca la bun sfarsit vanzarea unei masini. Din pacate voi fi legat de ei in continuare, pentru ca ei sunt cei ce imi ofera garantia la masina actuala. Sper sa nu fie nevoie sa apelez la ea in putinele luni pentru care imi planific sa tin masina.

 

Dupa ce vand masina asta imi iau Mercedes si Adio Automobile Bavaria!

 

LE: apropo de schimbari cyborg, exista schimbari, din punctul meu de vedere IN RAU! Acum un an si jumatate cand am mai luat masina de la ei a trebuit sa astept nejustificat cu masina pe tusa timp de cateva zile. Acum dureaza deja de o saptamana si va mai dura. Am sperat ca vor exista schimbari in bine. Sa fim seriosi.

173826[/snapback]

Nu iti lua ... ca intri in aceiasi situatie ... poate chiar mai aiurea decat asta.

Cei de la mercedes iti mai fura si piese...

 

Am fost ieri la bavaria sa imi fac unghiul de fuga si pentru un test.

Am stat 5 ore si nu mi-au facut nimic.

Decat unghiul de fuga pe spate, pe fatza nu au reusit sa desfaca bieletele.. curios ca alea au fost schimbate acum 2 zile.

Au pus-o pe tester si mi-au zis ce defect am...

Am cerut codul de piesa si mi-au zis ca nu pot sa mi-l dea.

Daca vreau sa o comand la ei mi-o aduc in 2 sapt.

Aberant

 

 

AM NEVOIE DE ABS +ASC COD PIESA 34526756343

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
  • Recently Browsing   0 members

    • No registered users viewing this page.

×
×
  • Create New...

Important Information

Prin folosirea acestui site, sunteti de acord cu Terms of Use. Gasiti aici Guidelines. Politica de cookies: We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.